Home
Premii la Olimpiada de Chimie
Continuând seria succeselor la Olimpiadele judeţene, elevii Liceului Internaţional de Informatică obţin rezultate foarte bune şi la Olimpiada de Chimie. Mocanu Bianca, clasa a X-a, a obţinut punctajul maxim de 100 de puncte şi implicit premiul I, Iacomi Paul, clasa a XI-a a luat de asemenea premiul I, iar Stoian Andreea, clasa a X-a, a obţinut premiul II.

Bianca şi Paul fac parte din lotul de 11 elevi ce vor participa la Olimpiada Naţională de Chimie, ce se va desfăşura la Piteşti, la începutul lunii februarie.

Foarte mulţumită de elevii dânsei, d-na profesoară Doicescu Mariana, care a pregătit zeci de elevi olimpici de-a lungul anilor, ne-a vorbit despre munca imensă depusă de cei doi, muncă ce stă în spatele acestor rezultate.

Bianca ne-a declarat: ‚subiectele au fost foarte dificile, mai grele decât în anii anteriori, dar pentru mine nu au fost o problemă. Sincer, chiar mi-au plăcut', după care ne-a mărturisit o mică superstiţie - aceea de a nu verifica baremul după terminarea subiectelor.

Pentru Paul calificarea la olimpiada nu este o noutate, acesta fiind al 5-lea an consecutiv în care s-a calificat la naţională. După ce anul trecut a fost la un pas de podium, anul acesta se duce la Piteşti cu gânduri mari.

Mult succes şi le ţinem pumnii!

 
Joomla extensions and Joomla templates by JoomlaShine.com

Latest Events

No events

Contact Info

Bulevardul Tomis 153
      Constanta
+40(241)693262
+40(241)665083
+40(241)545627
http://www.ichc.ro
  This e-mail address is being protected from spam bots, you need JavaScript enabled to view it

Who's Online

We have 2 guests online
Design by RocketTheme - November 2005 JWTC